De ce jurnaliştii (nu) ar trebui să se implice în politică

sau

Ciubaşenco pe listele PLDM

Se zice că presa ar fi a patra putere într-un stat. Însă, cum la noi primele trei puteri constituie de fapt una singură, de a patra nici să fie vorba. Unde pe unde e a doua, însă o parte din presa de aici face casă bună cu primele 3, astfel devenind un tot întreg şi la bine, şi la greu.
Un jurnalist nu ar trebui să se implice într-un partid politic, un jurnalist nu ar trebui să candideze pe listele vreunui partid şi mai mult, nu ar trebui să facă agitaţie pentru vreunul, deoarece astfel şi-ar pierde din echidistanţă. Asta aş fi zis, probabil, cu un an în urmă. Însă, iarăşi cu un an în urmă, habar nu aveam că azi parlamentul ar fi fost dizolvat de preşedintele legislativului, numele căruia mai e şi Vladimir Voronin.
Pentru a fi echidistant ai nevoie şi de un mediu prielnic. Pentru a fi echidistant trebuie ca tu, fiind jurnalist, să ai libertate, să te poţi manifesta, să nu fii arestat şi bătut de poliţişti, să nu ţi se spargă camera, să poţi spune ceea ce gândeşti şi să nu fii nevoit să ceri azil politic în America. Iar când nu le ai pe acestea, cred că trebuie să lupţi pentru a le dobândi.
Moldova e departe de a fi un stat normal. Susţin candidatura lui Dumitru Ciubaşenco pe listele PLDM. Cred că exemplul lui ar trebui să fie urmat de toţi cei care îşi doresc să fie după asta liberi, în adevăratul sens al cuvântului. Nu e musai să negocieze un loc pe listă la PL, PLDM sau AMN. E suficient să declare susţinere doar pentru aceste partide. Nu se vor compromite, ba din contra, vor câştiga încrederea oamenilor care vor să afle adevărul despre ce se întâmplă într-o ţară, căci cei îndoctrinaţi de comunişti oricum nu îi citesc.
Lipsa unui vot ne-a făcut mai uniţi şi mai puternici şi ne-a adus aici. Oare câte voturi poate aduce un jurnalist?

Era miercuri...

Telefonul m-a trezit din somn. Eram într-o ţărişoară frumoasă, cu oameni buni. Serafim Urecheanu era preşedinte, Dorin Chirtoacă primar şi Mihai Ghimpu - spicher. Mă aflam într-o cameră spaţioasă cu mulţi oameni. Vlad Filat, prim-ministru, îşi prezenta echipa de miniştri. Oameni care mai de care, cei mai buni dintre cei buni: Leancă, Nagacevschi, Osipov, Fusu, Tănase, Godea, Negruţă. Mă şi gândeam „ce vis frumos”, când un jurnalist mă ia de mână (Ciudat, nu?) şi îmi spune “azi e ziua decisivă”. Ce o mai vrut să zică şi ăsta? Mă uit mai atent la el. Brusc, camera mare dispare, celebrităţile dispar şi ele, iar jurnalistul parcă îmi devine cunoscut. Deschid ochii şi privesc mai atent: un bun prieten. „Trezeşte-te”, îmi zice el, „e miercuri şi e ora 9”. Şi ce dacă o fi?
Urăsc miercurile: nici tu început al săptămânii, nici sfârşit, în care să îţi faci agenda pentru următoarea săptămână. Îmi sun prietenii: la serviciu, „în afara ariei”, la ţară (Ce o fi căutând miercuri la ţară?). Am o prietenă prin nordul Franţei. Îmi zice că nu reuşeşte nicidecum, lucrează până la 7 seara şi e prea lung drumul. Păcat...
Afară era mare arşiţă. Unde şi unde câte un bătrân, îndreptându-se spre şcoala din apropiere sau venind de acolo. Azi se discuta numai politică. Vecina mea, care mereu votează comuniştii, nu i-a mai votat. Tare îi mai plăcea babei de Lupu, de aia şi l-a votat pe Urecheanu (ar fi votat ea trandafirii, dar zice că merită mai mult).
Mai în vale, o altă discuţie, 2 femei:
Prima: Eu am votat partidul lui Chirtoacă, zice prima;
A doua: Da eu stejarul!, strigă ea înflăcărată;
Prima: Taci, să nu ne-audă…
A doua: Da las’ s-audă. Ce, ţi-e frică?
Prima: Ba chiar nu-mi mai este frică.

Era ziua de miercuri, 29 iulie. Cu 6 săptămâni în urmă, Vladimir Voronin dizolvase parlamentul.

Povestea bradului

(urmărită de o femeie)

Se zice că, dacă nu ai măcar un brad în casă de Crăciun, ești sărac lipit pământului. Fie că e numit pom de Anul Nou și e împodobit de 31 decembrie, fie că bradul e de fapt o creangă cu „ghimpi”, e musai să-l ai în casă.

Bradul e un adevărat simbol. Cum începe perioada sărbătorilor, noi, chișinăuenii, nu mai avem alte probleme. Uităm și de frigul din apartamente, și de prețurile mari, de fracturile pe care le avem din cauza gheții, că doar… ce să facem fără brad?

Mai nou, bradul se poartă ”în piață”. Numai că aici, cu cât bradul e mai mare, cu atât e mai mare scandalul. Și la cât de important e bradul, se anunță din timp traseul pe care va fi veni și locul de unde va fi adus. Mai este anunțat și Gumeniță, ca nu cumva să îl fure cineva pe drum (de brad e vorba)… Nu degeaba e bradul argintiu (după cum zicea dom` primar). I s-au făcut peri suri de la atâta atenție… Toate camerele sunt pe el, mai puțin când apare dom’ primar. Atunci își pierde din popularitate, sărăcuțul…

Brăduțul însă ne aduce spiritul de sărbătoare. Anu’ acesta (că doar e an pre-electoral), noul prim-ministru a hotărât să ne împace și pe noi, ăștia cu gusturi mai „deocheate”, și să ne pună ”Bradul Țării” înainte de 25 decembrie. Cum să nu o iubim? Mai ales că și Edic, alias Făt Frumos în chiloței o susține.

Nu înțeleg totuși de ce se taie tocmai doi brazi, din momentul în care dom’ președinte vrea să ne facă sicrie din plastic, tocmai din lipsa lemnului?

Flux... ziarul lui Filat

Stația de troleibuz. Ora 16. Două băbuțe stau pe scaun.

Prima: azi am priceput ce-i cu fluxul acesta. E ziarul lui Filat.

A doua: Da de unde ai mai luat-o?
Prima: Dacă numai de Filat scrie acolo, a cui să mai fie?

Aprinsă de focul curiozității, mă duc la primul chioșc să-mi cumpăr ziarul de care se vorbește atât. Marele ziar PPCD-ist în toată splendoarea... Nu e atât de mare ca la început, însă rămâne mare (doar ca suprafață). Îmi amintesc de vorbele mătușii mele: „Flux e cea mai bună gazetă. Numai cu ea poți acoperi tava cu pâine încât să nu fie nevoie de 2 foi de ziar”. Știa mătușa ce știa... Din păcate sau din fericire, acum nu se mai acoperă pâinea cu acest ziar când se dă la cuptor. De ce? Pentru că nici biata mea mătușă de la țară nu mai cumpără Flux-ul.

E totuși interesant să îl răsfoiesc. Trecând peste elogiile aduse PPCD-ului, celelalte idei mâzgâlite sunt chiar misterioase. După ce las din mână ziarul turmentat din cauza sucului de portocale, rămân cu strania concluzie că toate articolele (mai puțin cele de la sport și monden) par a fi scrise de una și aceeași mână, deși acolo sunt mulți editorialiști: praporșcici, burci, federiuci, raci, chiar și salahori.

După lectură, dichisesc ziarul într-un coș de gunoi modern cu imaginea primăriei pe el (nu am avut intenția să arunc Fluxul la „primărie”). În drum spre casă îmi veni și mie un gând. Cum să nu crească partidul lui Filat în sondaje când are așa un ziar ca Flux, cu editorialiști profesioniști și gazetari demni de tot respectul?