miercuri, 17 decembrie 2008

Povestea bradului


(urmărită de o femeie)

Se zice că, dacă nu ai măcar un brad în casă de Crăciun, ești sărac lipit pământului. Fie că e numit pom de Anul Nou și e împodobit de 31 decembrie, fie că bradul e de fapt o creangă cu „ghimpi”, e musai să-l ai în casă.

Bradul e un adevărat simbol. Cum începe perioada sărbătorilor, noi, chișinăuenii, nu mai avem alte probleme. Uităm și de frigul din apartamente, și de prețurile mari, de fracturile pe care le avem din cauza gheții, că doar… ce să facem fără brad?

Mai nou, bradul se poartă ”în piață”. Numai că aici, cu cât bradul e mai mare, cu atât e mai mare scandalul. Și la cât de important e bradul, se anunță din timp traseul pe care va fi veni și locul de unde va fi adus. Mai este anunțat și Gumeniță, ca nu cumva să îl fure cineva pe drum (de brad e vorba)… Nu degeaba e bradul argintiu (după cum zicea dom` primar). I s-au făcut peri suri de la atâta atenție… Toate camerele sunt pe el, mai puțin când apare dom’ primar. Atunci își pierde din popularitate, sărăcuțul…

Brăduțul însă ne aduce spiritul de sărbătoare. Anu’ acesta (că doar e an pre-electoral), noul prim-ministru a hotărât să ne împace și pe noi, ăștia cu gusturi mai „deocheate”, și să ne pună ”Bradul Țării” înainte de 25 decembrie. Cum să nu o iubim? Mai ales că și Edic, alias Făt Frumos în chiloței o susține.

Nu înțeleg totuși de ce se taie tocmai doi brazi, din momentul în care dom’ președinte vrea să ne facă sicrie din plastic, tocmai din lipsa lemnului?

8 comentarii:

Anonim spunea...

Pare aproape impartial post-ul tau.
Totusi, nu inteleg cum crezi tu ca ar fi trebuit sa reactioneze un primar cand i se incurca sa munceasca si sa isi respecte indatoririle? :-)
Cam cu ce e de vina el ca lumea ii atrage atentia? Deja si asta e un defect, ca e prea popular?
Numa bine!

Morena spunea...

chiar ma gandeam azi, cine din bloggeri va fi primul care va scrie ceva despre penibilitatile de la noi din capitala.
asa deci, toata povestea cu bradul e o mare aiureala si o grava timpeala a celor de sus.
pai, de ce nu s-ar intelege primaria cu guvernul, "cine pune bradul, ala are grija de toata sarbatoarea, adica concerte, etc." si atunci ar fi ca in vorba "cobori baba din caruta, ca-i mai usor de cai".
vrei dna Greceanii sa-ti pui brad, n-ai decit, dar tot matale ai sa platesti si concertele si restul,
primaria oricum n-are multi bani, si chiar daca i-o mai ramas ceva atunci sa-i foloseasca la ajutoarele cu caldura etc.
ce parca lor nu li-i totuna cine pune bradul? ce asa mare vilva ma rog.
si care-i sensul la toate frecarile astea publice???
poate ca Dorin se simte frustrat ca cineva vrea sa-l invete si sa-i arate ce sa faca in propria ograda.
dar Zinaida, e mult mai invirsta si mai deloc inteleapta desi pune mintea in asa hal.
Rusine pentru toti.

Anonim spunea...

Mie mii jale de ... crengile uscate si uryte ce stau la moment in PMAN :( Daca comunistii vad in acele crengi un BRAD FRUMOS, atunci mii jale de micuti care sunt pacaliti de guvernare!

Anonim spunea...

cat de fin se poate exprima o femeie despre o poveste atat de ghimpoasa... :)

Anonim spunea...

Povestea Bradului sau Brad 2, cum e numită de unele posturi de televiziune trebuie să fie privită ca o reglare de conturi dintre guvernare și opoziție. Este un conflict de interese din care învingător iese cel ce cucerește mass-media de partea sa. Chirtoacă și primăria Chișinăului se pare că au învins și de data aceasta Războiul Brazilor.

Anul trecut a scris despre povestea cu bradul pana si New York Times. Influentul ziar american a precizat că primarul a învins în fața președintelui, făcând deliciul publicului.

Femeia Verde spunea...

Dragă Tudor,
Nu stiu daca e sau nu prea popular... :) Doar ca aceasta poveste cu tot cu brad e precum o gluma spusa a doua oara... nu mai „prinde”

Morena
In mare parte ma alatur si eu la ce ai spus, mai putin la partea cu frustratul. Chiar nu cred ca o face din frustrare, ci doar pentru ca o face, a intrat in obisnuinta...

Radon
Fara mare admiratie din partea mea pentru comunisti, bradul e... brad. Nu mi s-a parut cel pe care l-am vazut impodobit la internatul ala mai frumos. Da vezi tu, eu au nmai adaugat crengute pe acolo... Si nu stiu cum ar fi putut sa arate bradeul primariei. :)

Sergiu,
Din pacate cate-odata ne mai pierdem rabdarea (ca doar suntem oameni) si trecem bariera finutului :) O mai fac si eu cate-odat... (asta e secret)

Ion,
E modul in care vezi tu povestea, un mod dragut de a o vedea, zic eu...

Anonim spunea...

Cred ca oamenii tarisoarei noastre (cam)uita de conotatia spirituala a sarbatorii,fugarindu'se dupa...un brad(?!),sau dupa ceva "interese",culori politice...Se acorda prea mare importanta mastilor,si nu esentei!Prea mult fum din nimic!...sau,cumva,cel ce amplaseaza primul bradul sau imodobeste capitala va fi viitorul presedinte,sau viiitorul deputat,va fi cel ales??PROSTIE!(chiar la asa nivel ne'am coborat?!)

Anonim spunea...

totusi poza intreaga era mai atragatoare parca.. ;)
(am in vedere din antet)