Este o perioadă în viaţa fiecărei femei, o fază finală într-o succesiune, o oprire spontană, completă şi fiziologică. Se spune că în acele momente apar probleme legate de scăderea capacităţii de concentrare, a memoriei, având consecinţe grave asupra activităţii profesionale şi a relaţiilor cu cei din jur. Simptomele acesteia sunt indispoziţiile, anxietatea, depresia, starea de nervozitate şi pierderea apetitului sexual.
A fost o vreme când o admiram pe doamna Pavlicenco: pentru curajul ei, pentru faptul că era una din puţinele femei din parlament şi mai ştia să şi vorbească. A avut o campanie elecorală bunicică în 2007 şi a mai fost cea care a determinat „unirea” unor partide de opoziţie pentru o zi, ziua de 9 mai.
În una din zilele trecute, într-o discuţie relativ „pacifistă” cu dumneaei, pe blogul acesteia, m-am „trezit” cu replici din partea ei, replici care totuşi nu se prea refereau la ale mele. Presupunând că sunt PLDM-istă (pentru că am cuvântul „verde” în nume) mi s-au „aruncat” toate frustrările...
Cea mai mare frustrare este că nu e mediatizată precum ceilalţi. Au fost 130 PNL-işti să depună flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, a fost dusă caseta la ProTV, iar aceştia nu au dat-o pe post. Marea mea bucurie a fost preluarea comunicatului de presă de ieri de către Unimedia, măcar acum nu ne va spune că cineva plăteşte ca doamna să nu fie mediatizată (cel puţin o perioadă)... O altă frustrare o constituie faptul că o bună parte a echipei sale care s-a integrat în PLDM, dorind şi ea atunci să fie printre liderii acestui partid (menţiona mai devreme într-o emisiune a JurnalTV).
Ranchiuna politică nu aduce mari voturi. Totuşi, PNL a declarat că are de gând să participe la electorale. Cum şi în ce formulă? Nu se ştie. Cert este că dacă vor participa de unii singuri, nu vor face decât să le ofere jumătate sau un loc comuniştilor în viitorul parlament. Eu sper că s-au gândit totuşi şi la alte variante posibile...
8 comentarii:
anonim esti tare eu as propune sa te ei de minuta cu socolenco si sa faceti o conferinta de presa in care sa indicati tot ce nu shtie lumea despre Filat si echipa lui, cine cu cine se plimba de minuta, cine cu cine se ...... si asa mai departe:))) sunteti ridicoli domnilor sau doamnelor cu simptoma descrisa in acest articol:)
Anonim, eu zic ca femeia verde e Elena Ceausescu, un pic mai cultivata de anii democratiei. Tu ce zici? Esti de acord cu mine?
interesant cum de femeia verde are asa detalii interesante despre o virsta inaintata a politicianului Pavlicenco.Cu toate acestea, ar fi bine sa ne orientam la felul in care ea se comporta.In ultimul timp, prea de tot.
Am ras cu pofta citind primul comentariu.Se intrevede stilul Vitalinei in el. Ce sa facem? Imbatraneste saraca, iar natura isi spune cuvantul si-n cazul ei, din pacate mult mai mult decat in alte cazuri, dar asta e...
PNL nici in alegerile din 2005 daca participau singurei pai nu aveau sa treaca. Ei acum sunt in Parlament multumita electoratului lui Urecheanu ;) Ea daca la urmatoarele alegeri va participa singurica, pai va fi de inteles ca yi sustine pe comunisti si le ofera doar lor cit mai multe locuri bune pe fotoliile parlamentului ;)
stii radon, sunt de acord cu tine...dar am auzit ca exista posibilitatea ca ea sa candideze pe listele AMN...Stii careva detalii?
Trimiteți un comentariu