În 17 ani de “independenţă” Moldova s-a colorat treptat. Dacă până în 2000 parlamentul era “compus” din grâu şi rândunele, după au început să-şi intre în drepturi “culorile”. Odată cu numărul de culori s-a intensificat şi instabilitatea. Chiar dacă a rezistat 7 ani, guvernul Tarlev a fost principalul motor al acestei instabilităţi.
2007 a fost anul speranţei şi al entuziasmului. Chişinăul exultă, “schimbarea” obţine peste 60% din voturi şi câştigă detaşat primăria capitalei. Odată cu acesta, unul dintre cei mai vechi politicieni de pe la noi ajunge în vizorul tuturor. După luni de discuţii şi dezbateri, Mihai Ghimpu este ales în funcţia de preşedinte al CMC. Încă un moment de “uşurare” municipală: din acest moment şi problemele noastre pot fi băgate în seamă. “Uşurarea” însă nu a durat prea mult. Orgoliul prostesc al unora sau flexibilitatea altora au făcut din CMC un teatru al absurdului. Nu a mai trecut mult şi până şi acest teatru, unica “instituţie” municipală care mai funcţiona, s-a desfiinţat, lăsându-l pe Ghimpu cu buza-mflată…
Ghimpu se justifică într-un fel, noul “preşedinte” – într-un altul. Noul a intrat în graţiile şefului, iar Ghimpu, în loc să strângă rândurile, îi atacă pe cei care i-au fost aliaţi, acordând nişte interviuri cel puţin ciudate. Răspunsul nu s-a lăsat mult aşteptat. Totuşi e regretabilă această "luptă"...
2007 a fost anul speranţei şi al entuziasmului. Chişinăul exultă, “schimbarea” obţine peste 60% din voturi şi câştigă detaşat primăria capitalei. Odată cu acesta, unul dintre cei mai vechi politicieni de pe la noi ajunge în vizorul tuturor. După luni de discuţii şi dezbateri, Mihai Ghimpu este ales în funcţia de preşedinte al CMC. Încă un moment de “uşurare” municipală: din acest moment şi problemele noastre pot fi băgate în seamă. “Uşurarea” însă nu a durat prea mult. Orgoliul prostesc al unora sau flexibilitatea altora au făcut din CMC un teatru al absurdului. Nu a mai trecut mult şi până şi acest teatru, unica “instituţie” municipală care mai funcţiona, s-a desfiinţat, lăsându-l pe Ghimpu cu buza-mflată…
Ghimpu se justifică într-un fel, noul “preşedinte” – într-un altul. Noul a intrat în graţiile şefului, iar Ghimpu, în loc să strângă rândurile, îi atacă pe cei care i-au fost aliaţi, acordând nişte interviuri cel puţin ciudate. Răspunsul nu s-a lăsat mult aşteptat. Totuşi e regretabilă această "luptă"...
Şi iar revin la aceleaşi culori: oare ce o fi cu poporul acesta colorat? Poate că ar fi timpul să trecem la alb şi negru?
3 comentarii:
Da. din pacate unii au niste orgolii total prostesti, iar altii, nu fac decat sa-si indeplineasca interesele personale. Doua fractiuni sunt in CMC care ar trebui sa faca orice numai sa nu se lupte intre ele, dar din pacate domnul Ghimpu nu vrea sa realizeze acest lucru.
acesta este mentalul parvenitului, care odata ajuns la putere nu doreste sa faca lucruri in favoarea cetateanului.Doreste cu orice pret sa atace aliatii, ca pina la urma sa afirme ca ei au fost mai rai decit el...
Trimiteți un comentariu