miercuri, 27 august 2008

Cărţile lui Roşca inundă... trotuarele, coşurile de gunoi şi cutiile poştale ale instituţiilor statului

De Ziua Independenţei minori împart cărţi „menite” să aducă Moldova pe calea cea dreaptă şi să curme corupţia. Dacă vrei să de bucuri de vreme frumoasă şi de o zi de sărbătoare, nu ai şanse. Te acostăm şi ţi-o „bagăm” în faţă, fără a spune ceva. Tinerii din Noua Generaţie.

Roşca anunţa la început un număr de 1500 de exemplare ale primului volum ale cărţii, care urmau să fie împărţite la sediile teritoriale ale partidului său. Mai târziu, dându-şi probabil seama că nu are atâţia oameni în teritoriu, a decis să le „distribuie” pe la cei care-i crede prieteni (cel puţin pentru încă un an): instituţiile statului.
Cel de-al doilea volum a trezit şi mai mult dezgust, chiar dacă de data asta cel care a făcut coperta a avut mult mai multă imaginaţie. Spre marele noroc al portocaliilor, la o săptămână după lansarea celui de-al doilea volum au dat de „Ziua Independenţei”, încă o ocazie de a scăpa de cărţi. Planul a fost bine gândit. Copii împărţeau cărţile. Au fost evaluate riscurile şi mai ales posibilitatea ca cineva să dea vreunei portocale cartea „primită” în dar - în cap. Din această cauză, supăraţi probabil, unii au rupt-o în bucăţi pe trotuare.
Nu ştiu cum s-ar simţi „gentlemanul” baftei dacă şi-ar vedea bustul aruncat pe trotuarele urbei pe care a „gestionat-o” atâţia ani...




6 comentarii:

Alexandru Cozer spunea...

Las ca nu-i sta rau lui Serafim pe trotuar. Uitati-va cat de crapat este. Cred ca de pe vremea URSS n-a mai fost reparat.
Cat despre "oranjei", din ce in ce mai penibili in ultimul timp.

Anonim spunea...

De acord Sandu. Chiar zilele astea ziceam cuiva ca Oricine ar fi fost la putere ar fi facut acelasi lucru

Anonim spunea...

pai aceasta le-a fost si menirea,nu?

Femeia Verde spunea...

Alexandru Cozer
Nu m-am gândit la trotuarul crăpat când am făcut pozele, totul este doar o coincidenţă ;)

Mihaillo
Ar fi lăsat trotuarul să crape?

Anonim
:)
Cred că nu s-au gândit ei din start la o menire. Au vrut doar să "trezească" vâlvă, în interesul lor, totuşi. Timpul a arătat însă altceva...

Anonim spunea...

băi, fraţilor, nu e noutate că Roşca e o curvă politică, dar nu scăpaţi esenţa!
gândacii se bat şi îşi scot ochii unul altuia!
să fim atenţi ca să nu scăpăm vreo gânganie de PCRM, PPCD, AMN, PLDM, PDM, sau, doamne fereşte, "Ravnopravie".
Mafia trebuie să stea la dubală!
ajunge cât şi-au bătut joc de noi şi ale noastre valori naţionale!
jos cu ei!

socolenco spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.